
Nichita Stanescu
Get flash to fully experience Pearltrees
Sensul iubirii
O viziune a sentimentelor
O viziune a sentimentelor este un volum de poezii al poetului român Nichita Stănescu , publicat în 1964 la Editura pentru Literatură. Volumul a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor . Volumul conține următoarele poezii: Lauda omului Continuitate Geneza Vârsta de aur a dragostei Leoaică tânără, iubirea Îmbrățișarea Visul unei nopți de iarnă Amfion, contructorul Mișcare în sus De-a sufletul Sunt un om viu Cântec Poveste sentimentală Ploaie în luna lui Marte Viața mea se iluminează Mi-amintesc cu uimire Oră fericită Epilog la lumea veche Cântec Cu o ușoară nostalgie La-nceputul serilor Dansul Cântec fără răspuns Clar de inimă Sfârșit de anotimp Emoție de toamnă Poetul și dragostea Cântec de om Spre Andromeda [ modificare ] Nichita Stănescu despre O viziune a sentimentelor Conform unui interviu luat la Televiziunea Română , care poate fi văzut pe web site-ul YouTube la [1] , Nichita Stănescu a afirmat următoarele despre al doilea volum al său de poezii:Percepţia senzorială se supune în poezia lui Nichita Stănescu unui simţ integrator; el nu este numai văz, ori numai auz, ori numai miros. Este „ochiul-timpan”, „papila-mirositoare”, unul dintre „suave organele sferei”, „invizibilul organ”, „cel fără nume fiind, / neauzul, nevăzul, / nemirosul, negustul, nepipăitul / cel dintre ochi şi timpan, / cel dintre deget şi limbă”. „…Sunt bolnav / de ceva între auz şi vedere, / de un fel de ochi, un fel de ureche / neinventată de ere”. Versurile acestea sunt luate din Elegia a zecea , care are drept motto afirmaţia iniţială, de fapt luarea în posesie a universului de către „organul ne-nveşmântat / în carne şi nervi”: „Sunt”.
Organ al sferei « Punctul pe cuvant
Cand am stat prima data fata-n fata cu Nichita Stanescu (ma simteam de parca as fi stat la masa cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Cosovei. Am fost atunci atat de intimidat de ochii albastri, foarte departati, ai lui Nichita, incat vreo jumatate de ora n-am putut scoate o vorba, lucru pe care el l-a luat drept o tacere ostila. “Batrane, gata!”
Tu, Nichita… - Mircea Cartarescu | Poezii si Versuri
Clar De Inima - Nichita Stanescu
Noua poezie postbelică românească (precum şi cea germană din România) s-a născut abia după ce a început să se manifeste „dezgheţul” (1960/61) şi, mai ales, după 1965, când Ceauşescu, din motive ce ţineau de strategiile politice, a liberalizat ţara şi a permis pluralitatea stilurilor în literatură (tradiţia literară interbelică, interzisă, precum şi literatura occidentală au putut fi iarăşi receptate). La început, modernismul a fost doar imitat. Stilul propriu al generaţiei ’60 a apărut din combinaţia modernismului şi autohtonismului cu influenţe ale propriei avangarde, totul în tensionatul „joc de-a v-aţi ascunselea” cu metafora (şi cenzura).
Viaţa Românească 8-9 / 2008 - NICHITA SAU METAPOEZIA PERIOADEI ROŞII. CONVERTIREA TOTALITARULUI ÎN UNU
Fragment din manual de Limba şi literatura română , clasa a XI-a, Editura Teora, 2002 Nichita Stănescu: Noduri şi semne pe scurt

