Ioan de Hunedoara. Ioan de Hunedoara Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin (n. ca. 1407 - d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus, în germană Johann Hunyadi, în maghiară Hunyadi János, în sîrbă, Janko Sibinjanin, în slovacă Ján Huňadi) a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și Regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.
Origini[modificare | modificare sursă] Iancu s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei. Tatăl lui Iancu a fost un român [1], sau cuman[2] [3] Voicu/Voik/Vajk, iar bunicul se numea Șerb/Csorba [4]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina). Blazonul Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara[modificare | modificare sursă] Ioan de Hunedoara în luptă cu husiţii; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy .
Iancu de Hunedoara. Mircea cel Bătrân. Mircea cel Bătrân (n. 1355 - d. 31 ianuarie 1418) a fost Domn al Țării Românești între 23 septembrie 1386 - noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 - 31 ianuarie 1418.
Familia domnitorului[modificare | modificare sursă] Mircea şi Mihail în bolnița mănăstirii Cozia Radu I a avut doi fii: pe Dan, mai mare, cu doamna Ana și pe Mircea, cu doamna Calinichia. Asupra originii acesteia din urmă există mai multe păreri între istorici. Între principalele teze, sunt de amintit următoarele[3]: Doamna Calinichia este a patra fiică a cneazului Lazăr al Serbiei, potrivit unei cronici sârbești târzii (sec. al XVII-lea).
Soția lui Mircea a fost doamna Mara, al cărei chip se păstrează la schitul Brădet. Pomelnicele mănăstirilor Tismana și Arnota menționează o a doua soție a lui Mircea, doamna Anca[13]. Se pare că Mircea a avut un frate mai mic, jupan Staico, menționat într-un singur document de danie al domnitorului pentru mănăstirea Snagov. Ștefan cel Mare. Ștefan al III-lea, supranumit Ștefan cel Mare (n. 1433, Borzești - d. 2 iulie 1504, Suceava), fiul lui Bogdan al II-lea, a fost Domn al Moldovei între anii 1457 și 1504.
A domnit aproape 50 de ani, durată care nu a mai fost egalată în istoria Moldovei. În timpul său, țara a dus multe lupte pentru independență împotriva mai multor vecini, cum ar fi Imperiul Otoman, Regatul Poloniei și Regatul Ungariei. Mai multe dintre bisericile și mănăstirile construite în timpul domniei sale sunt astăzi pe lista locurilor din patrimoniul mondial. Calitățile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar. Începutul domniei[modificare | modificare sursă] Moldova în timpul domniei lui Ștefan cel Mare[modificare | modificare sursă] Moldova era stabilă politic și bogată. Vlad Țepeș. Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.[1] Familia.
Considerații generale[modificare | modificare sursă] S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania[2], fiind fiul lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei[1], verișoară a lui Matei Corvin. A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.[1] În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman.
În 1453, resturile Imperiului Bizantin sunt cucerite de otomani, care obțineau astfel controlul asupra Constantinopolului (actualul Istanbul) și amenințau Europa. Google.