Vlad Țepeș. Vlad Țepeș (n. noiembrie/decembrie 1431 - d. decembrie 1476), denumit și Vlad Drăculea (sau Dracula, de către străini), a domnit în Țara Românească în anii 1448, 1456-1462 și 1476.[1] Familia. Considerații generale[modificare | modificare sursă] S-a născut în cetatea Sighișoara din Transilvania[2], fiind fiul lui Vlad Dracul și al unei nobile transilvănene. A fost căsătorit de trei ori: întâi cu o nobilă din Transilvania - Cnaejna Bathory a Transilvaniei, apoi cu Jusztina Szilagyi a Moldovei și apoi cu Ilona Nelipic a Valahiei[1], verișoară a lui Matei Corvin.
A avut cinci copii, patru băieți și o fată: Radu și Vlad din prima căsătorie, Mihail și Mihnea cel Rău din a doua, și Zaleska din a treia căsătorie.[1] În timpul domniei sale, Țara Românească și-a obținut temporar independența față de Imperiul Otoman. Vlad Țepeș a devenit vestit prin severitate și pentru că obișnuia să își tragă inamicii în țeapă. Originea supranumelui „Dracul" și a poreclei „Țepeș“[modificare | modificare sursă] Ioan de Hunedoara. Ioan de Hunedoara Ioan de Hunedoara, mult mai cunoscut ca Iancu de Hunedoara, alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin (n. ca. 1407 - d. 1456) (în latină Ioannes Corvinus, în germană Johann Hunyadi, în maghiară Hunyadi János, în sîrbă, Janko Sibinjanin, în slovacă Ján Huňadi) a fost Ban al Severinului din 1438, Voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și Regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin. Origini[modificare | modificare sursă] Iancu s-a născut în jurul anului 1407 într-o familie înnobilată în 1409, pentru merite deosebite de către Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei.
Tatăl lui Iancu a fost un român [1], sau cuman[2] [3] Voicu/Voik/Vajk, iar bunicul se numea Șerb/Csorba [4]. Mama lui Ioan a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Margina). Blazonul Domnia și luptele duse de Ioan de Hunedoara[modificare | modificare sursă] Ioan de Hunedoara în luptă cu husiţii; ilustrație din Cronica lui János Thuróczy .
Iancu de Hunedoara. Mihai Eminescu. Mihai Eminescu (născut Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoșani - d. 15 iunie 1889, București) a fost un poet, prozator și jurnalist român, socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.[1] Receptiv la romantismele europene de secol XVIII și XIX, și-a asimilat viziunile poetice occidentale, creația sa aparținând unui romantism literar relativ întârziat. În momentul în care Mihai Eminescu a recuperat temele tradiționale ale Romantismului european, gustul pentru trecut și pasiunea pentru istoria națională, căreia a dorit chiar să-i construiască un Pantheon de voievozi, nostalgia regresivă pentru copilărie, melancolia și cultivarea stărilor depresive, întoarcerea în natură etc., poezia europeană descoperea paradigma modernismului, prin Charles Baudelaire sau Stephane Mallarme, bunăoară.
Biografie Data și locul nașterii Familia Familia Eminescu Copilăria Promoţia 1864 a gimnaziului din Cernăuţi. Sufleor și copist. Munții Carpați. Munții Carpați reprezintă un lanț muntos, aparținând marelui sistem muntos central al Europei. Carpații cuprinși între Bazinul Vienei (care-l separă de lanțul alpin) și culoarul Timocului (care îl separă de Stara Planina, în Peninsula Balcanică) formează un arc cu o lungime de 1500 km și o lățimea maximă de 130 km, desfășurându-se pe 6° în latitudine și aproximativ 10° în longitudine. Munții se întind pe teritoriul a opt state: Austria, Cehia, Slovacia, Polonia, Ungaria, Ucraina, România și Serbia. Carpații se înfățișează ca fiind niște munți mijlocii sau scunzi, doar câteva sectoare depășind 2000 de metri în altitudine. Cel mai înalt vârf al întregului lanț Carpatic este vârful Gerlachovský, 2.655 m, în Slovacia - Munții Tatra.
Spre deosebire de Alpi, Carpații au mari depresiuni intramontane, iar culmile lor se prezintă sub forma unor suprafețe întinse, acoperite cu pajiști. Carpaților le aparține și cel mai mare lanț vulcanic din Europa. Etimologie[modificare | modificare sursă] Hidrogen. Liniile Spectrale de Hidrogen Hidrogenul este elementul chimic în tabelul periodic al elementelor cu simbolul H și numărul atomic 1. Este un gaz ușor inflamabil, incolor, insipid, inodor, iar în natură se întâlnește mai ales sub formă de moleculă diatomică, H2. Având masa atomică egală cu 1,00794 u.a.m. , hidrogenul este cel mai ușor element chimic. Etimologic, cuvântul hidrogen este o combinație a două cuvinte grecești, având semnificația de „a face apă”. Hidrogenul elementar este principala componentă a Universului, având o pondere de 75% din masa acestuia.[1] În starea de plasmă, se găsește ca element majoritar în alcătuirea stelelor.
Pentru necesități industriale există diferite procedee de fabricație, puse la punct din punct de vedere tehnologic sau aflate în fază de laborator. Cel mai răspândit izotop al hidrogenului este protiul, care este alcătuit dintr-un singur proton în nucleu și un electron în învelișul electronic. Descoperire[modificare | modificare sursă] Fenomen fizic. Fenomenul fizic este transformarea de stare si forma a corpurilor, fără schimbarea compoziției substanțelor din care provin. Substanțele se află în diferite stări fizice (solidă, lichidă, gazoasă), numite stări de agregare. Fenomenele fizice pot fi mecanice, termice, magnetice si optice. Trecerea unei substanțe din stare solidă în stare lichidă se numește topire. Fenomenul invers se numește solidificare. Substanțele solide sunt alcătuite din particule strâns unite între ele. Un corp în stare lichidă se vaporizează prin încălzire, trecând în stare gazoasă.
Metrul (m): Lungimea egala cu 1 650 763, 73 lungimi de unda in vid, a radiatiei emise de izotopul cu numarul de masa 86 al kriptonului, in tranzitia dintre nivelele 2p10 si 5d5. Kilogramul (kg): Masa prototipului international confectionat din platina iradiata care se gaseste la Biroul International de Masuri si Greutati din Sèvres. Kelvinul (K): Fractiunea 1/273,16 din temperatura termodinamica a punctului triplu al apei.
Substantiv. În exemplele de mai jos substantivele sînt subliniate: Tu ești Mircea? De nu, schimb a ta coroană într-o ramură de spini.Au venit și-n țara noastră de-au cerut pămînt și apă.Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul. Din categoria substantivelor pot face parte și cuvinte care denumesc acțiuni, calități, moduri de desfășurare a acțiunilor etc., care sînt de obicei exprimate prin verbe, adjective sau adverbe. Categorizarea corectă se face ținînd cont de rolul pe care aceste cuvinte îl au în propoziție și de proprietățile lor morfologice. Exemple de astfel de substantive sînt cele subliniate în fragmentele de mai jos (nu toate substantivele au fost marcate). acțiune: Ce-i mîna pe ei în luptă [...]?
Clasificarea substantivelor[modificare | modificare sursă] Substantive proprii și substantive comune[modificare | modificare sursă] Substantivul (sau numele) propriu denumește individual o ființă sau un lucru pentru a le deosebi de alte ființe sau lucruri din aceeași categorie. Locuțiune substantivală. Teorema lui Pitagora. Teorema lui Pitagora este una dintre cele mai cunoscute teoreme din geometria plană (euclidiană). Teorema lui Pitagora afirmă că "în orice triunghi dreptunghic, suma pătratelor catetelor este egală cu pătratul ipotenuzei". Dacă se notează cu a și cu b lungimile catetelor unui triunghi dreptunghic iar cu c lungimea ipotenuzei acestuia, atunci teorema lui Pitagora afirmă că: Reciproca este adevărată: Oricare ar fi trei numere pozitive a, b, c astfel încât a2 + b2 = c2 , există un triunghi cu laturi de lungimi a, b, c, iar unghiul dintre laturile de lungimi a și b va fi drept.
Scurt istoric[modificare | modificare sursă] Deși teorema i se atribuie astăzi filozofului și matematicianului grec antic Pitagora, care a trăit în secolul al VI-lea î.Hr., se știe că a fost cunoscută de mai multe civilizații de-a lungul timpului: indienii antici, asiro-babilonienii, egiptenii antici, chinezii antici și alții.[1] Demonstrații[modificare | modificare sursă] demonstrația cu triunghiuri asemenea . Și Dacă. Clima României. România are o climă temperat continentală de tranziție, specifică pentru Europa centrală, cu patru anotimpuri distincte, primăvară, vară, toamnă și iarnă. Diferențele locale climatice se datorează mai mult altitudinii și latitudinii, respectiv mult mai puțin influențelor oceanice din vest, ale celor mediteraneene din sud-vest și celor continentale din est. Regimul termic[modificare | modificare sursă] Temperaturile medii anuale scad ușor de la sud(10°-11°C)spre nord(8,5°-9°C), variație explicabilă atât latitudinii cât și distribuției reliefului țării.
De asemenea, temperatura scade odată cu creșterea altitudinii ( scade cu 6° la fiecare 1000 m.) Temperaturile maxime medii anuale oscilează între 22°C și 24°C în timpul verii, respectiv între -3°C și -5°C, în timpul iernii. Media anuală a precipitațiilor, urmând scăderea treptată a influențelor oceanice și mediteraneene, scade ușor de la vest la est.
Primăvara este un alt anotimp de tranziție, relativ scurt. Dacia. Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare de state și ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea Neagră (est), Dunăre (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până la Dunărea panonică".[1]Grecii le spuneau dacilor geți, iar romanii daci. Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) - spre sud.
Capitala regatului era orașul Argedava.[2] Geto-dacii[modificare | modificare sursă] Inscripțiile descoperite la Histria menționează numele a doi regi geți din sec. III î.Ch., Zalmodegicos și Rhemaxos, față de care ascultau cetățile grecești din Dobrogea. Harta Daciei.